Hotarari CA – octombrie 2024

Hotararile Consiliului de Administratie – 03.10.2024

  • Hotararea nr.825 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a Metodologiei de alegeri și desemnare a membrilor Consiliului pentru studiile universitare de doctorat (CSUD) al Academiei de Studii Economice din București
  • Hotararea nr.826 – cu privire la nominalizarea doamnei prof. univ. dr. Carmen Monica PĂUNESCU în funcția de director interimar al Școlii Doctorale Administrarea Afacerilor II
  • Hotararea nr.827 – cu privire la aprobarea calendarului desfășurării concursului de alegere a directorilor și membrilor interni ai consiliului școlilor doctorale, pentru posturile vacantate
  • Hotararea nr.828 – cu privire la aprobarea numărului de gradații de merit si repartizarea acestora pe facultăți, departamente și grade didactice pentru personalul didactic și de cercetare pentru care se organizează concurs în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti
  • Hotararea nr.829 – cu privire la aprobarea calendarului concursului de acordare a gradațiilor de merit pentru personalul didactic și de cercetare din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, sesiunea octombrie 2024
  • Hotararea nr.830 – cu privire la aprobarea mobilității definitive de la Facultatea de Drept din Academia de Studii Economice din București, la Facultatea de Drept din cadrul Universității Ovidius din Constanța
  • Hotararea nr.831 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a cererii doamnei conf. univ. dr. Vârjan Daniela, care solicită susţinerea de activităţi de predare și de cercetare la altă universitate, în anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.832 – cu privire la aprobarea rezultatelor evaluării periodice a calității personalului didactic
  • Hotararea nr.833 – cu privire la aprobarea transformării unor posturi
  • Hotararea nr.834 – cu privire la aprobarea posturilor scoase la concurs pentru personalul didactic auxiliar și administrativ
  • Hotararea nr.835 – cu privire la inițierea unui proiect de cercetare
  • Hotararea nr.836 – cu privire la inițierea unui proiect de cercetare
  • Hotararea nr.837 – cu privire la inițierea unui proiect de cercetare
  • Hotararea nr.838 – cu privire la acordarea scutirii de impozit pe veniturile din salarii pentru cercetătorii din cadrul proiectului de cercetare IDA
  • Hotararea nr.839 – cu privire la acordarea scutirii de impozit pe veniturile din salarii pentru cercetătorii din cadrul proiectului de cercetare Digital Finance – Reaching New Frontiers
  • Hotararea nr.840 – cu privire la publicarea la Editura ASE a lucrării „Amfiteatru Economic și dimensiunea colectivă a prieteniei intelectuale”, Editori: Vasile Dinu și Laurențiu Tăchiciu
  • Hotararea nr.841 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor din cadrul echipei de cercetare în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „CauseFinder: Causality in the Era of Big Data and AI and its applications to innovation management” CF nr. 268/29.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.842 – cu privire la aprobarea constituirii și nominalizării unor membri ai echipei pentru ocuparea posturilor temporar vacante în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „Universitatea sustenabilă prin digitalizare. Investiții în infrastructura de cercetare și educație” cod 38438893, finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.843 – cu privire la aprobarea constituirii și nominalizării unor membri ai echipei pentru ocuparea posturilor temporar vacante în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „Universitatea sustenabilă prin digitalizare. Investiții în infrastructura de cercetare și educație” cod 38438893, finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.844 – cu privire la acordarea concediului fără plată unor angajați ai ASE

Hotararile Consiliului de Administratie – 10.10.2024

  • Hotararea nr.845 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a rectificării Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024
  • Hotararea nr.846 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a modificării Graficului activităților pentru anul universitar 2024– 2025 la programele de studii universitare de doctorat, organizate la forma de învățământ cu frecvenţă și cu frecvenţă redusă
  • Hotararea nr.847 – cu privire la acordarea scutirii de impozit pe veniturile din salarii pentru cercetătorii din cadrul proiectului de cercetare EMERGE
  • Hotararea nr.848 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a înființării Centrului de Studii de Drept European al Afacerilor CSDEA al Facultății de Drept
  • Hotararea nr.849 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare al Centrului de Studii de Drept European al Afacerilor CSDEA al Facultății de Drept
  • Hotararea nr.850 – cu privire la propunerea de aprobare a Consiliului Științific al Centrului de Studii de Drept European al Afacerilor CSDEA al Facultății de Drept
  • Hotararea nr.851 – cu privire la propunerea de aprobare a Listei membrilor Centrului de Studii de Drept European al Afacerilor CSDEA al Facultății de Drept
  • Hotararea nr.852 – cu privire la aprobarea desfășurării de către studenți a unor activități în interesul ASE în cadrul compartimentelor din structura universității
  • Hotararea nr.853 – cu privire la publicarea la Editura ASE a lucrării „Vocabular panlatin de fiscalitate”, Editori: Corina Cilianu-Lascu, Antoaneta Lorentz
  • Hotararea nr.854 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de validare a rezoluției de admitere și a dosarului de susținere a tezei de abilitare a doamnei TRANDAFIR RALUCA ANDREEA, care a susținut teza de abilitare în cadrul Şcolii doctorale MANAGEMENT
  • Hotararea nr.855 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de validare a rezoluției de admitere și a dosarului de susținere a tezei de abilitare a doamnei PITULICE ILEANA COSMINA, care a susținut teza de abilitare în cadrul Şcolii doctorale CONTABILITATE
  • Hotararea nr.856 cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de validare a rezoluției de admitere și a dosarului de susținere a tezei de abilitare a doamnei DIMA ADRIANA, care a susținut teza de abilitare în cadrul Şcolii doctorale MANAGEMENT
  • Hotararea nr.857 – cu privire la aprobarea desfășurării activităților didactice în format hibrid – online și fizic – la disciplina „Finanțe cantitative”, de către domnul prof.dr. Erich Walter Farkas (University of Zurich), la programul de studii universitare de masterat Finanțe aplicate (în limba engleză), Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori
  • Hotararea nr.858 – cu privire la aprobarea tarifelor pentru activități didactice desfășurate în regim de plata cu ora la programul de studii postuniversitare Manageri și Leadership din cadrul Facultății de Management, pentru anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.859 – cu privire la aprobarea scutirii de la plata taxei de școlarizare pentru anul universitar 2024-2025, din motive medicale, pentru studenți
  • Hotararea nr.860 – cu privire la aprobarea listei cadrelor didactice care vor desfășura activități remediale la disciplinele Matematică și Microeconomie destinate studenților din anul I de la programele de studii universitare de licență, anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.861 – cu privire la aprobarea modificării și completării unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „Consolidarea, reabilitarea și modernizarea Corpului C2 (B), S+P+3E, săli de curs” cod SMIS 328418, finanțat din fonduri externe nerambursabile
  • Hotararea nr.862 – cu privire la aprobarea privind nominalizarea membrilor ce vor ocupa posturi în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „Consolidarea, reabilitarea și modernizarea Corpului C2 (B), S+P+3E, săli de curs.” cod SMIS 328418, finanțat din fonduri externe nerambursabile
  • Hotararea nr.863 – cu privire la aprobarea rezultatelor evaluării periodice a calității personalului didactic
  • Hotararea nr.864 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE și la aprobarea transformării unor posturi
  • Hotararea nr.865 – cu privire la aprobarea organizării examenelor/concursurilor de promovare pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic
  • Hotararea nr.866 – cu privire la aprobarea calendarului examenelor/concursurilor de promovare pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic organizate în perioada noiembrie-decembrie 2024
  • Hotararea nr.867 – cu privire la aprobarea transferului unor posturi
  • Hotararea nr.868 – cu privire la aprobarea posturilor scoase la concurs pentru personalul didactic auxiliar și administrativ
  • Hotararea nr.869 – cu privire la aprobarea plății unui contract civil și acordarea salariilor diferenţiate pentru unii salariați ai Academiei de Studii Economice din București
  • Hotarerea nr.870 – cu privire la acordarea unui ajutor de înmormântare
  • Hotararea nr.871 – cu privire la inițierea unui proiect în cadrul Programului Regional București-Ilfov 2021-2027
  • Hotararea nr.872 – cu privire la inițierea unui proiect în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență
  • Hotarerea nr.873 – cu privire la aprobarea încheiere unui contract de comodat între Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Academia de Studii Economice din București
  • Hotararea nr.874 – cu privire la aprobarea înființării postului de manager proiect în afara organigramei în cadrul proiectului cu titlul ”Promovarea învățării pe tot parcursul vieții și dezvoltarea competențelor antreprenoriale și digitale, în contextual flexibilizării pieței forței de muncă și al incertitudinilor macroeconomice recente (FurureJobs)” cod SMIS 2021+: 317936, finanțat prin PEO 2021 – 2027
  • Hotararea nr.875 – cu privire la aprobarea înființării posturilor pentru echipa de implementare a proiectului în afara organigramei în cadrul proiectului cu titlul ”Promovarea învățării pe tot parcursul vieții și dezvoltarea competențelor antreprenoriale și digitale, în contextual flexibilizării pieței forței de muncă și al incertitudinilor macroeconomice recente (FurureJobs)” cod SMIS 2021+: 317936, finanțat prin PEO 2021 – 2027
  • Hotararea nr.876 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de validare a rezoluției de admitere și a dosarului de susținere a tezei de abilitare a doamnei CURMEI-SEMENESCU ILEANA ANDREEA, care a susținut teza de abilitare în cadrul Şcolii doctorale FINANȚE

Hotararile Consiliului de Administratie – 17.10.2024

  • Hotararea nr.877 – cu privire la aprobarea calendarului desfășurării concursului de alegere a membrilor CSUD
  • Hotararea nr.878 – cu privire la modificarea si completarea unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „A Study of Consumer Trust in Online Reviews and Social Media Comments in the Age of Artificial Intelligence” CF nr. 158/31.07.2023 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.879 – cu privire la modificarea si completarea unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „Accountable Governance and Responsabile Innovation in Artificial Intelligence” CF nr. 158/15.11.2023 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.880 – cu privire la modificarea și completarea unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „AI for Energy Finance (AI4EFin)”, CF 162/15.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.881 – cu privire la modificarea și completarea unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ”IDA Institute of Digital Assets” CF nr. 166/15.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.882 – cu privire la modificarea și completarea unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ”Reziliența socială și economică în contextul evenimentelor catastrofice în cascadă din România” CF nr. 267/29.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.883 – cu privire la modificarea și completarea unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „CauseFinder: Causality in the Era of Big Data and AI and its applications to innovation management”, CF 268/29.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.884 – cu privire la modificarea și completarea unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „Place-based Economic Policy in EU’s Periphery – fundamental research in collaborative development and local resilience. Projections for Romania and Moldova (PEPER)” CF nr. 275/30.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.885 – cu privire la modificarea și completarea unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ”Non-Gaussian self similar processes: Enhancing mathematical tools and financial models for capturing complex market dynamics” CF nr. 194/31.07.2023 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.886 – cu privire la modificarea si completarea unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ”JobKG – A Knowledge Graph of the Romanian Job Market based on Natural Language Processing” cod CF 178/31.07.2023 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență

Hotararile Consiliului de Administratie – 23.10.2024

  • Hotararea nr.887 – cu privire la aprobarea scoaterii la concurs a posturilor didactice vacante, pe perioadă nedeterminată, în semestrul I al anului universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.888 – cu privire la aprobarea scoaterii la concurs a posturilor de asistent universitar pe perioadă determinată, în semestrul I al anului universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.889 – cu privire la aprobarea scoaterii la concurs a posturilor de asistent de cercetare științifică, pe perioadă determinată, în semestrul I al anului universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.890 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a Metodologiei de evaluare și susținere a tezei de doctorat
  • Hotararea nr.891 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de modificare a Metodologiei de organizare și desfășurare a procesului de obținere a atestatului de abilitare
  • Hotararea nr.892 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a modificării Regulamentului instituțional privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat, pentru anul universitar 2024 – 2025
  • Hotararea nr.893 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a cererii de a deveni membru în cadrul Şcolii doctorale ADMINISTRAREA AFACERILOR II a domnului MATEI MARIUS
  • Hotararea nr.894 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a rapoartelor de progres pentru domeniile de studii universitare de doctorat din IOSUD ASE
  • Hotararea nr.895 – cu privire la aprobarea numărului de locuri și a temelor de cercetare pentru concursul de admitere la studii universitare de doctorat – anul universitar 2024-2025, Sesiunea NOIEMBRIE 2024
  • Hotararea nr.896 – cu privire la aprobarea comisiilor de admitere la studiile universitare de doctorat, pe școli doctorale, an universitar 2024-2025, sesiunea NOIEMBRIE 2024
  • Hotararea nr.897 – cu privire la aprobarea repartizării fondului de burse pentru semestrul I, anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.898 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de modificare a Graficului activităților pentru anul universitar 2024-2025 la programele de studii universitare de licenţă, organizate la formele de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă
  • Hotararea nr.899 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de modificare a Graficului activităților pentru anul universitar 2024-2025 la programele de studii universitare de licenţă, organizate la formele de învățământ la distanță
  • Hotararea nr.900 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de modificare a Graficului activităților pentru anul universitar 2024-2025 la programele de studii universitare de masterat
  • Hotararea nr.901 – cu privire la aprobarea modificării Calendarului Studentului pentru anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.902 – cu privire la aprobarea desfășurării activităților didactice în format hibrid – online și fizic sau online, de cadre didactice asociate din Academia de Studii Economice din București
  • Hotararea nr.903 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de modificare a Anexei 1 la Metodologia privind taxele aplicate în Academia de Studii Economice, în anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.904 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de modificare a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de finalizare a studiilor universitare de licență, anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.905 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de modificare a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de finalizare a studiilor universitare de masterat, anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.906 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de modificare a Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la programele de studiile universitare de licență, pentru anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.907 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de modificare a Regulamentului privind activitatea profesională a studenților de la programele de studiile universitare de masterat, pentru anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.908 – privind aprobarea organizării simulării examenului de admitere pentru programele de studii universitare de licență organizate de Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică și Facultatea de Drept și a graficului activităților aferente
  • Hotararea nr.909 – anulat
  • Hotararea nr.910 – cu privire la aprobarea acordării de facilități de studii pentru sprijinirea dezvoltării profesionale a angajaților din ASE
  • Hotararea nr.911 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a înființării programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Bazele managementului raportării de sustenabilitate (ESG)” și a planului de învățământ aferent, program organizat în cadrul Facultății de Economia Agroalimentară și a Mediului, începând cu anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.912 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a demarării procedurii de înscriere și validare în Registrul Național al Programelor Postuniversitare a programului postuniversitar de formare și dezvoltare continuă „Bazele managementului raportării de sustenabilitate (ESG)”, organizat în cadrul Facultății de Economia Agroalimentară și a Mediului, începând cu anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.913 – cu privire la aprobarea perioadelor pentru programarea concediilor de odihnă aferente anului 2025 pentru personalul didactic auxiliar din cadrul facultăților care fac parte din structura ASE
  • Hotararea nr.914 – cu privire la inițierea unui proiect de cercetare
  • Hotararea nr.915 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de modificare a Metodologiei cu privire la menținerea calității de titular în învățământ de către membrii personalului didactic și de cercetare care au împlinit vârsta legală de pensionare
  • Hotararea nr.916 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a cererilor cadrelor didactice, care solicită susţinerea de activităţi de predare și de cercetare la alte universitați, în anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.917 – cu privire la aprobarea numărului de gradații de merit si repartizarea acestora pe facultăți, departamente și grade didactice pentru personalul didactic și de cercetare pentru care se organizează concurs în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti
  • Hotararea nr.918 – cu privire la aprobarea calendarului concursului de acordare a gradațiilor de merit pentru personalul didactic și de cercetare din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, sesiunea noiembrie 2024
  • Hotararea nr.919 – cu privire la aprobarea numărului de gradații de merit pentru personalul didactic auxiliar din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti
  • Hotararea nr.920 – cu privire la aprobarea calendarului concursului pentru acordarea gradațiilor de merit în anul 2024 pentru personalul didactic auxiliar
  • Hotararea nr.921 – cu privire la aprobarea transformării unor posturi
  • Hotararea nr.922 – cu privire la aprobarea posturilor scoase la concurs pentru personalul didactic auxiliar și administrativ
  • Hotararea nr.923 – cu privire la acordarea salariului diferenţiat doamnei prof. univ. dr. Mohanu Floarea
  • Hotararea nr.924 – cu privire la înaintarea către Senatul A.S.E. a Devizului General pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții: „Consolidare, recompartimentare și reabilitare funcţională, mansardare, remodelare și restituire faţade şi amenajare incintă, pentru imobilul Academiei de Studii Economice situat în Calea Şerban Vodă, nr. 22B (fost 22-24), sector 4, Bucureşti”
  • Hotararea nr.925 – cu privire la înaintarea către Senatul A.S.E. a Devizului General cu compensarea cheltuielilor între capitole/subcapitole și actualizarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții: ”Reabilitare și restaurare sediu ASE Deva, Piața Unirii nr.3, oraș Deva, jud. Hunedoara”
  • Hotararea nr.926 – informare cu privire la analiza rezultatelor studenților aferente anului universitar 2023 – 2024
  • Hotararea nr.927 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a cererii de a deveni membru în cadrul Şcolii doctorale MANAGEMENT a domnului CIOC MARIAN – MIHAI
  • Hotararea nr.928 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a cererii de a deveni membru în cadrul Şcolii doctorale CONTABILITATE a doamnei ANICA POPA LIANA ELENA
  • Hotararea nr.929 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a raportului privind activitatea de soluţionare a petiţiilor pentru semestrul I al anului 2024
  • Hotararea nr.930 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de validare a rezoluției de admitere și a dosarului de susținere a tezei de abilitare a doamnei GOIA SIMONA IRINA, care a susținut teza de abilitare în cadrul Şcolii doctorale ADMINISTRAREA AFACERILOR II
  • Hotararea nr.931 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de validare a rezoluției de admitere și a dosarului de susținere a tezei de abilitare a domnului TĂNASE STAMULE, care a susținut teza de abilitare în cadrul Şcolii doctorale ADMINISTRAREA AFACERILOR II
  • Hotararea nr.932 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor din cadrul echipei de cercetare în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „Accountable Governance and Responsabile Innovation in Artificial Intelligence”CF nr. 158/15.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.933 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor aferente echipei de personal suport în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „A Study of Consumer Trust in Online Reviews and Social Media Comments in the Age of Artificial Intelligence” CF nr. 158/31.07.2023 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.934 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor aferente echipei de personal suport în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „AI for Energy Finance (AI4EFin)” cod 162/15.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.935 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor din cadrul echipei de personal suport în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ”IDA Institute of Digital Assets” CF nr. 166/15.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.936 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor din cadrul echipei de personal suport în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ”Reziliența socială și economică în contextul evenimentelor catastrofice în cascadă din România” CF nr. 267/29.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.937 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor aferente echipei de personal suport în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul „Cause Finder: Causality in the Era of Big Data and AI and its applications to innovation management” cod 268/29.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.938 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor din cadrul echipei de personal suport în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ” ” Place-based Economic Policy in EU’s Periphery – fundamental research in collaborative development and local resilience. Projections for Romania and Moldova (PEPER)”, CF 275/30.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.939 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor aferente echipei de personal suport în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ”Non-Gaussian self similar processes: Enhancing mathematical tools and financial models for capturing complex market dynamics” CF nr. 194/31.07.2023 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.940 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor din cadrul echipei de personal suport în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ” ”JobKG – A Knowledge Graph of the Romanian Job Market based on Natural Language Processing” CF 178/31.07.2023 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.941 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor din cadrul echipei de personal suport în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ”Accountable Governance and Responsabile Innovation in Artificial Intelligence” CF nr. 158/15.11.2022 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.942 – cu privire la aprobarea completării listei cadrelor didactice asociate pentru anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.943 – cu privire la echivalarea gradelor didactice universitare pentru specialiștii invitați care nu au grad didactic universitar recunoscut în țară și care vor desfășura activități didactice în regim plata cu ora, în anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.944 – cu privire la aprobarea formațiilor de studii pentru recuperarea activităților de seminar la disciplinele de la programele de studii universitare de licență cu număr mare de restanțieri, semestrul I, anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.945 – cu privire la aprobarea redistribuirii locurilor finanțate de la bugetul de stat, de la programele de studii universitare de licență și masterat, disponibilizate ca urmare a retragerii/întreruperii de studii/nesemnării contractelor de studii universitare, anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.946 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE cu propunerea de avizare a membrilor cadre didactice din componența Comisiei pentru Evaluarea și Asigurarea Calității la nivelul Academiei de Studii Economice din București (CEAC-ASE)
  • Hotararea nr.947 – cu privire la inițierea unui proiect de cercetare
  • Hotararea nr.948 – cu privire la aprobarea redistribuirii unui loc de la buget, cu bursă, cu frecvență în cadrul școlilor doctorale
  • Hotararea nr.949 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a Metodologiei de promovare prin examen pe posturile didactice vacante de lector universitar, conferențiar universitar și profesor universitar din cadrul Academiei de Studii Economice din București
  • Hotararea nr.950 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a Metodologiei de concurs pentru ocuparea posturilor de cercetare – dezvoltare din cadrul organigramei Academiei de Studii Economice din București
  • Hotararea nr.951 – cu privire la aprobarea desfășurării de către studenți a unor activități în interesul ASE în cadrul compartimentelor din structura universității
  • Hotararea nr.952 – cu privire la aprobarea unor burse speciale pentru studenții din Comisia de cazare
  • Hotararea nr.953 – cu privire la acordarea unor burse speciale pentru studenții care au prestat activități în folosul A.S.E., în cadrul Comisiei de monitorizare și avizare a rezultatelor cazării
  • Hotararea nr.954 – cu privire la aprobarea cererii domnului prof. univ. dr. Marcu Nicu
  • Hotararea nr.955 – cu privire la inițierea unui proiect de cercetare
  • Hotararea nr.956 – cu privire la inițierea unui proiect de cercetare

Hotararile Consiliului de Administratie – 28.10.2024

  • Hotararea nr.957 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de modificare a Cartei universitare ASE
  • Hotararea nr.958 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a Metodologiei privind recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat obţinute în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate
  • Hotararea nr.959 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a modificării Metodologiei privind acordarea burselor şi a altor forme de sprijin social pentru studenţii de la învăţământul cu frecvenţă, în anul universitar 2024 – 2025
  • Hotararea nr.960 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a modificării cuantumului burselor studenților pentru anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.961 – cu privire la aprobarea tarifelor de plata cu ora pentru activitățile didactice și administrative la programul postuniversitar de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică, Nivelul I și Nivelul II, anul universitar 2024-2025
  • Hotararea nr.962 – cu privire la aprobarea constituirii unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ”Pedagogie digital în educație. lmplementarea de programe digitale pentru formarea competențelor profesorilor și dezvoltarea de resurse educaționale deschise PeDigiEdu”, cod proiect e-PNRR: ID_16, PNRR/2024/C15/MCID/I8, finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.963 – cu privire la demararea procesului de recrutare și selecție pentru ocuparea posturilor din cadrul echipei de implementare în cadrul unității de implementare și monitorizare a proiectului cu titlul ”Pedagogie digitală în educație. lmplementarea de programe digitale pentru formarea competențelor profesorilor și dezvoltarea de resurse educaționale deschise PeDigiEdu” ID_16 finanțat prin Mecanismul de redresare și reziliență
  • Hotararea nr.964 – cu privire la validarea rezultatelor concursului pentru acordarea gradațiilor de merit pentru personalul didactic de predare din cadrul Academiei de Studii Economice din București, sesiunea octombrie 2024
  • Hotararea nr.965 – cu privire la înaintarea către Senatul ASE a propunerii de aprobare a cererii domnului prof. univ. dr. Dobrin Octavian Cosmin, care solicită susţinerea de activităţi de predare și de cercetare la altă universitate, în anul universitar 2024-2025

Scroll to top